<<“Rușine” se strigă la crematoriu>> scria mare pe ecranul unui post de televiziune înainte de încinerarea lui Sergiu Nicolaescu și eu mă întrebam ce o fi fost în capul acestor oameni. Nu mă înțelegeți greșit, empatizez cu tristețea și durerea provocată de pierderea unui om demn de admirație și respect, însă nu asta e problema. Personal, mă deranjează absolut toți cei care au încercat în mod aproape violent să-și bage nasul în problemele și deciziile familiei Nicolaescu, începând cu publicul larg, colegii și prietenii lui Sergiu Nicolaescu, marii analiști de pe la toate posturile de televiziune până la Biserica Ortodoxă Română.

Da, Sergiu Nicolaescu este un om al poporului român. Da, Sergiu Nicolaescu și-a dedicat cariera publicului. Dar de aici până la a te băga în treburile unei familii și a-i pune la îndoială bunele intenții, mi se pare deplasat, nepotrivit și nenatural. Familia are dreptul de a decide ritualul de despărțire de cel decedat, ce slujbe îi face sau nu îi face, dacă vrea presă sau nu vrea presă. De ce? Pentru că familia știe cel mai bine ce și-a dorit acesta. Iar dacă prin familie se înțelege soția sa de 35 de ani, iarăși nu e problema noastră.

Iar toată indignarea asta aberantă vine pentru că domnul Sergiu Nicolaescu a preferat să fie încinerat, și din acest motiv Biserica a decis că nu merită slujbă religioasă, plasându-l în mod indirect (sau direct, conform unui articol pe care l-am citit pe blogul Adevărul) pe aceeași treaptă cu sinucigașii. POFTIM?

Dar de ce nu a vrut Biserica să îi țină o mică slujbă domnului Sergiu Nicolaescu? (Am citit motivele, stați liniștiți, dar am văzut puțin mai departe de ele).  Se teme că s-ar putea crea un precedent și din ce în ce mai mulți români vor renunța în timp la ritualul înmormântării (un ritual foarte bine plătit de noi toți către Biserică, la fel ca nunțile, botezul, pomenirile etc)? Le este teamă că oamenii nu le vor mai umple buzunarele preoților și vor renunța să le plătească trecerea pe lumea cealaltă (care e mai mai rapidă și mai liniștită în funcție de cât de mare e suma, desgiur)?

Ca să și exemplific aceste aberații, vă ofer un citat din articolul menționat mai sus în care se punea egal între încinerare și suicid: dacă „familia decide inhumarea, conform şi dorinţei Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi atunci sunt convins că maestrul le va mulţumi la Înviere că nu i-au respectat o alegere greşită din punct de vedere ortodox.” Păi domnule oricare ar fi numele dumneavoastră, cum vă permiteți să declarați că ar fi fost mai bine ca familia să nesocotească dorințele lui Sergiu Nicolaescu? Cum vă permiteți să spuneți că ar fi trebuit ca familia să invalideze practic întreaga viață a unui om (acum nici nu mai contează că e un om celebru și valoros, la urma urmei e un om și are aceleași drepturi) că așa ar vrea BOR? Mi-ar fi rușine!

Mă bucur că familia a decis să îi respecte ultima dorință a regizorului, ignorând toată frenezia, tot blamul, tot scandalul acesta ordinar care au avut loc în ultimile 3 zile. Na, că vi s-a închis gura! Vedeți-vă de treaba voastră, căci indiferent de felul în care a plecat Sergiu Nicolaescu dintre noi, valoarea sa artistică, creațiile sale, influența sa cinematografică și nu numai, calitățile pe care le-a avut, nu se vor pierde decât dacă le lăsați tot voi să se piardă. Nu mai trivializați suferința unei familii și mai bine onorați amintirea regizorului.