Conferința Umanistă „Education, Science and Human Rights”
Asociația Umanistă Română, în parteneriat cu International Humanist and Ethical Union (Uniunea Umanistă și Etică Internațională) și European Humanist Federation (Federația Umanistă Europeană), anunță conferința umanistă „Education, Science and Human Rights”, ce va avea loc la București, la Palatul Parlamentului, în sala „C. A. Rosetti”, pe data de 25 mai 2013, ora 10:00. Pentru prima oară în România și în estul Europei, reprezentanții celor mai importante organizații umaniste din lume se adună la București pentru a celebra umanismul.
Conferința „Education, Science and Human Rights” este dedicată tuturor celor interesați de tratarea unor subiecte aproape tabu în România, precum religia în școli, drepturile omului, biserică și secularism, știință și educație, drepturile persoanelor LGBT, alături de invitați prestigioși la nivel internațional. Astfel, publicul interesat este invitat să asiste la conferințe susținute de PZ Myers (SUA), Richard Wiseman (Marea Britanie), Boris van der Ham (Olanda), Andrew Copson (Marea Britanie), Oleg Brega (Republica Moldova), Keith Porteus Wood (Marea Britanie), Jean-Marc Schiappa (Franța), Catherine Le Fur (Franța) și alții. Pentru a afla programul conferinței și mai multe informații despre invitații noștri, accesați site-ul evenimentului www.humanismromania.org sau pagina de Facebook www.facebook.com/Humanism.Romania.
Participarea la eveniment se realizează pe baza biletelor achiziționate online pe site-ul www.eventim.ro, în rețeaua de magazine partenere Eventim: Germanos, Vodafone, Orange, Domo, Cărturești și Humanitas sau telefonic la 1951.
„Avem plăcerea să găzduim, pentru prima oară în România, Adunările Generale anuale ale celor mai importante organizații umaniste internaționale și, cu acest prilej, am dorit să oferim publicului românesc o altfel de perspectivă. O perspectivă care, considerăm noi, umaniștii, că ar putea aduce României, la fel ca celorlalte țări europene, o mai bună înțelegere a respectării drepturilor omului și a libertății de conștiință. O perspectivă în care investițiile merg către educație modernă și cercetare științifică, unde știința detronează miturile și superstițiile. Oricine este interesat de o schimbare de atitudine și de funcționare a lucrurilor în țara noastră, nu ar trebui să piardă prilejul de a participa la această conferință. Este un mare pas înainte.”, precizează Cezar Maroti, președintele Asociației Umaniste Române.

Înființată în iulie 2008, Asociația Umanistă Românăîși propune promovarea științei, culturii, drepturilor ființei umane, valorilor umaniste și a celor democratice ale societății deschise, apărarea principiului democratic al separării dintre stat și biserică, apărarea libertății de gândire, conștiință și religie, ca drept fundamental al fiecărei persoane indiferent de opțiunea sa față de religie, promovarea unei educații moderne, de natură să stimuleze autonomia de gândire a copiilor și tinerilor. Asociația Umanistă Română a fost distinsă la Gala Societății Civile din 2010 cu o „mențiune specială” pentru proiectul “Celebrarea AnuluiDarwin în România – 2009”.
Mă găsiți pe www.adevarul.ro
Dragi prieteni, poate unii dintre voi ați observat, dar nu am mai avut activitate pe blogul meu personal de ceva vreme. De ce? Mi s-a oferit acum câteva luni invitația de a scrie pe platforma de bloguri a ziarului Adevărul și am decis să accept, întrucât este mult mai accesibilă pentru mai multe categorii de cititori, iar aceștia pot pleca de la un subiect la altul mult mai ușor.
Desigur, pentru orice întrebări, vă stau mereu la dispoziție, iar dacă aveți teme pe care ați dori să le dezbatem împreună, sunt mai mult decât deschis să le analizăm. Vă mulțumesc că mă urmăriți și vă aștept pe http://adevarul.ro/profil/cezar.maroti
Să aveți o zi excelentă!
Sergiu Nicolaescu între presă, români și BOR
<<“Rușine” se strigă la crematoriu>> scria mare pe ecranul unui post de televiziune înainte de încinerarea lui Sergiu Nicolaescu și eu mă întrebam ce o fi fost în capul acestor oameni. Nu mă înțelegeți greșit, empatizez cu tristețea și durerea provocată de pierderea unui om demn de admirație și respect, însă nu asta e problema. Personal, mă deranjează absolut toți cei care au încercat în mod aproape violent să-și bage nasul în problemele și deciziile familiei Nicolaescu, începând cu publicul larg, colegii și prietenii lui Sergiu Nicolaescu, marii analiști de pe la toate posturile de televiziune până la Biserica Ortodoxă Română.
Da, Sergiu Nicolaescu este un om al poporului român. Da, Sergiu Nicolaescu și-a dedicat cariera publicului. Dar de aici până la a te băga în treburile unei familii și a-i pune la îndoială bunele intenții, mi se pare deplasat, nepotrivit și nenatural. Familia are dreptul de a decide ritualul de despărțire de cel decedat, ce slujbe îi face sau nu îi face, dacă vrea presă sau nu vrea presă. De ce? Pentru că familia știe cel mai bine ce și-a dorit acesta. Iar dacă prin familie se înțelege soția sa de 35 de ani, iarăși nu e problema noastră.
Iar toată indignarea asta aberantă vine pentru că domnul Sergiu Nicolaescu a preferat să fie încinerat, și din acest motiv Biserica a decis că nu merită slujbă religioasă, plasându-l în mod indirect (sau direct, conform unui articol pe care l-am citit pe blogul Adevărul) pe aceeași treaptă cu sinucigașii. POFTIM?
Dar de ce nu a vrut Biserica să îi țină o mică slujbă domnului Sergiu Nicolaescu? (Am citit motivele, stați liniștiți, dar am văzut puțin mai departe de ele). Se teme că s-ar putea crea un precedent și din ce în ce mai mulți români vor renunța în timp la ritualul înmormântării (un ritual foarte bine plătit de noi toți către Biserică, la fel ca nunțile, botezul, pomenirile etc)? Le este teamă că oamenii nu le vor mai umple buzunarele preoților și vor renunța să le plătească trecerea pe lumea cealaltă (care e mai mai rapidă și mai liniștită în funcție de cât de mare e suma, desgiur)?
Ca să și exemplific aceste aberații, vă ofer un citat din articolul menționat mai sus în care se punea egal între încinerare și suicid: dacă „familia decide inhumarea, conform şi dorinţei Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi atunci sunt convins că maestrul le va mulţumi la Înviere că nu i-au respectat o alegere greşită din punct de vedere ortodox.” Păi domnule oricare ar fi numele dumneavoastră, cum vă permiteți să declarați că ar fi fost mai bine ca familia să nesocotească dorințele lui Sergiu Nicolaescu? Cum vă permiteți să spuneți că ar fi trebuit ca familia să invalideze practic întreaga viață a unui om (acum nici nu mai contează că e un om celebru și valoros, la urma urmei e un om și are aceleași drepturi) că așa ar vrea BOR? Mi-ar fi rușine!
Mă bucur că familia a decis să îi respecte ultima dorință a regizorului, ignorând toată frenezia, tot blamul, tot scandalul acesta ordinar care au avut loc în ultimile 3 zile. Na, că vi s-a închis gura! Vedeți-vă de treaba voastră, căci indiferent de felul în care a plecat Sergiu Nicolaescu dintre noi, valoarea sa artistică, creațiile sale, influența sa cinematografică și nu numai, calitățile pe care le-a avut, nu se vor pierde decât dacă le lăsați tot voi să se piardă. Nu mai trivializați suferința unei familii și mai bine onorați amintirea regizorului.
2012 punct. Continuăm în 2013
De obicei se pune punct și de la capăt, dar cred că noi spunem punct anului 2012, dar continuăm ce am început și în 2013. Nu trebuie să o luăm de la capăt, pentru că avem deja un start mai bun decât ultimile începuturi de an, de câțiva anișori încoace.
Dacă e să facem o recapitulare rapidă a anului 2012, vom constata că multe s-au mai întâmplat… începând cu protestele din ianuarie și terminându-se cu alegerile din decembrie. Clar, ambele evenimente cu o mare legătură între ele. Ce mă bucură pe mine? Fără doar și poate, prezența în Parlament a reprezentanților verzi după 16 ani de absență. Îndepărtarea treptată din toate instituțiile a oamenilor lui Băsescu. Mobilizarea românilor în acest an a fost mai puternică și am putut resimți unitate în România. Dar cel mai mult și cel mai mult, mă bucură să simt speranță. Simt că românii și-au recăpătat speranțele parcă de mult apuse, parcă s-au înviorat un pic, parcă zâmbesc puțin mai mult.
Așadar, dragi prieteni, fie ca anul 2013 să continue veștile ce par a fi foarte bune pentru România, fie ca anul 2013 să însemne sănătate și prosperitate, fie ca anul 2013 să fie înfinit mai bun și mai VERDE decât 2012. Să ne auzim cu bine la anul!
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
Crăciun Fericit tuturor!
Dragi prieteni, Crăciun Fericit alături de familiile și prietenii voștri! Sper că ați fost cuminți și ați primit cadouri frumoase, care v-au adus veselie pe chip și în inimă. Sper că sunteți cuprinși de gânduri bune și sincere și vă propuneți să deveniți mai buni, mai muncitori, mai perserverenți în anul care vine. Sper să fiți în locurile cele mai frumoase din inima voastră, lângă oamenii cei mai dragi.
Deși Crăciunul este o sărbătoare tradițională, fiecare dintre noi are o tradiție proprie cu familia sau cu prietenii. Unii merg cu colinda până târziu, alții stau acasa cu familia și împodobesc bradul în Ajun, alții împodobesc bradul mai repede de 24 Decembrie și iau cina chiar în seara de Ajun, unii își împart cadouri pe 24 seara, alții pe 25 dimineața. Pentru fiecare familie e diferit, poate. Important este ca tradițiile să se învârtă în jurul fericirii, a păcii, a liniștii.
Sper că și voi ați avut partea de liniștea pe care o meritați. Crăciun Fericit!
Cezar
Remus Cernea e în Parlament! :-)
Dragi prieteni, deși era oficial de duminică, am preferat să aștept până când nu mai există nicio îndoială și toate voturile au fost numărate, ca să felicit noii reprezentanți verzi din Parlamentul României. Remus Cernea și Ovidiu Iane sunt oficial parlamentari! Este pentru prima dată în acest secol când Verzii intră în Parlamentul României!
Astfel, după numărarea voturilor în toate secțiile de vot din Colegiul nr. 9 din Constanța, Remus a obținut 20.565 de voturi care reprezintă 57,24% din numărul de voturi valabil exprimate (35.927). Prezența la vot în colegiul nr.9 din Constanța a fost de 45,84% din numărul total de alegători (81.443).
Este un mare pas înainte pentru viitorul verde al României și mă bucură enorm reușita celor doi colegi ai mei. Pentru că îi cunosc, pentru că știu că sunt oameni corecți, inteligenți și plin de intenții bune, sunt fericit să știu că ne reprezintă pe toți în Parlament. Deși au fost votați doar de constănțeni și suceveni, verzii vor lupta pentru întreagă țară. Această reușită deschide calea realizării unor lucruri importate în ce privește temele de mediu, în special, dar nu numai. Verzii sunt susținătorii politicii realizate în mod responsabil, a dezvoltării sustenabile din toate domeniile. Cetățenii ce l-au votat pe Remus Cernea la Constanța și Ovidiu Iane la Suceava au votat pentru o politică făcută în mod decent, rațional, bazată pe argumente, pe apărarea valorilor democratice, pe promovarea drepturilor și libertăților fundamentale și pentru o preocupare prioritară acordată temelor de mediu.
Cele două partide, Mișcarea Verzilor – Democrați Agrarieni (MV-DA) și Partidul Verde (PV) vor fuziona în cursul lunii ianuarie și vor construi un partid politic al Verzilor care să aibă un cuvânt de spus în politica din România! Îi invităm alături de noi pe toți cei care vor să pună umărul la o astfel de construcție și care sunt atașați valorilor democratice ale societății deschise și preocupați de temele de mediu.
10 Decembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Omului
Ziua Drepturilor Omului este sărbătorită anual în jurul lumii pe 10 decembrie.
Data a fost aleasă pentru a onora adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, prima exprimare globală a drepturilor omului și una dintre primele realizări majore a noii organizații a Națiunilor Unite.
Tema din acest an o reprezintă incluziunea și participarea în viața publică. Cu această ocazie doresc să felicit toți românii care și-au exercitat dreptul la vot, astfel participând și implicându-se în viața publică. România are nevoie cu desăvârșire de implicarea noastră în viața publică, pentru a putea schimba substanțial în bine societatea noastră frumoasă.
Avem drepturi. Să ne folosim cu încredere de ele, dar să ne respectăm și obligațiile, în același timp.
România merge mâine la VOT!
Dragi prieteni, e timpul să ne spunem iar cuvântul și să ne alegem reprezentanții din Parlament pentru următorii patru ani.
Vă recomand să mergeți la vot, oricare ar fi opțiunile voastre. Este important ca noi cetățenii să ne mobilizăm și să ne exprimăm preferințele. Statul acasă nu este un dezavantaj pentru politicieni, ci va fi pentru noi. Nu putem rămâne indiferenți și ignoranți la ceea ce se întâmplă în țara noastră, pentru că oricum ar fi, bine sau rău, și noi vom resimți și binele și răul. Mergeți să votați pe cine credeți voi sau de la cine sperați voi că vă va aduce liniștea și prosperitatea, DAR nu vă ignorați dreptul de a vota, doar pentru că de câțiva ani s-a perpetuat mentalitatea aceasta cu privire la întreaga clasa politică cum că toți sunt răi și hoți.
V-am mai spus de câteva ori recomandarea mea: să dați o șansă cui nu a avut până acum ocazia să-și dovedească capacitățile și bunele intenții, dar și celor ce au mai avut șansa până acum și au reușit să vă reprezinte în mod onorabil și constructiv. Dar să fiți precauți, dragi prieteni! Să nu mergeți pe mâna populiștilor, ce s-au proclamat salvatori ai poporului. Nu alegeți oameni ce vă promit marea cu sarea. Alegeți oameni educați, compentenți, cu reputații politice curate, care au proiecte realizabile, palpabile.
Acum aveți posibilitatea să îi alegeți pe cei mai sinceri, pe cei mai curați, cei mai harnici reprezentanți pe care îi considerați voi de cuviință. Trebuie doar să ieșiți din casele voastre și să vă exercitați un drept fundamental.
Să ne auzim mâine cu vești bune și le doresc succes lui Remus Cernea la Constanța și lui Ovidiu Iane la Suceava!
Candidații verzi la alegerile parlamentare sunt Remus Cernea, ce va candida în orașul Constanța în Colegiul uninominal nr. 9 și Ovidiu Iane, ce va candida în Colegiul nr. 7 Vicov –Solca, Suceava.
La Mulți Ani!
Nicolae este un nume foarte celebru în România, așa că acest mesaj este fără doar și poate primit de mulți, mulți oameni frumoși. Vreau să urez LA MULȚI ANI lui Nicolae, Nicoletei, lui Nicu și Niculinei! Să fiți sănătoși si să aveți SĂRBĂTORI MAGICIE alături de cei dragi! Și mereu să luați decizii… verzi
5 Decembrie – Ziua Internațională a Voluntarilor
Ziua Internațională a Voluntarilor este sărbătorită anual de către Națiunile Unite încă din anul 1985. Scopul acestei zile minunate este să mulțumească tuturor voluntarilor din lume pentru eforturile și pentru implicarea lor în dezvoltarea unei societăți mai bune, mai sustenabile.
Pentru mine personal, experiența de voluntar m-a definit ca om și are încă impact în toate acțiunile pe care le intreprind sau pe care îmi doresc să le realizez. Încă din liceu, am fost membru fondator al Consiliului Elevilor și am fost voluntar într-o organizaţie de cercetaşi, unde am descoperit natura în toată splendoarea sa, căci mergeam adesea cu cercetașii în excursii pe munți și dealuri.
Apoi, odată cu începerea studiilor universitare, în anul 2001, m-am mutat de la Oradea la Iași unde m-am alăturat asociației studențești AIESEC, care se bucură de o largă expunere internațională. Astfel, am avut ocazia să călătoresc şi să descopăr alte culturi, experiențe ce mi-au deschis enorm orizonturile. De asemenea, am avut ocazia să mă implic în proiecte cu un impact real și palpabil în societate, căci am reuşit să facilitez experienţe internaţionale pentru sute de tineri din România, care au avut ocazia să lucreze în alte ţări şi să înveţe din aceste experienţe. De asemenea, m-am implicat în numeroase proiecte ecologice, atât educaționale, cât și practice (curățenie, plantare) care mi-au aprofundat legătura cu mediul înconjurător.
Voluntariatul este o experiență unică, pe care o poți înțelege și o poți aprecia cu adevărat atunci când efectiv o faci. Să dai din timpul tău liber pentru binele comunității este unul dintre cele mai nobile cauze din lume. Recomand tuturor această experiență, măcar o dată în viață.
Sunt bucuros că în cadrul AIESEC-ului m-am definit pe mine ca persoană, căci așa pățești când faci voluntariat: faci ceva bun pentru alții, dar la sfârșit, când tragi linia, constați că cel mai mult te-ai ajutat pe tine însăți.
Dragi voluntari, vă mulțumim pentru tot binele pe care l-ați făcut și îl faceți în fiecare zi pentru societate. Lumea este un loc mai bun datorită vouă!
LA MULȚI ANI!























Introdu-ți adresa. Apasă ok. Vei primi un e-mail de confirmare.